POEM PANORAMIC

POEM PANORAMIC

15.10.2013

Imposibilul mâzgălea scări cu depărtări

prin pielea lor naivă

săruturile descuamate pe buze

cădeau ploaie de confetti

prin sângele care croia tiparul atingerilor

îmbrăcându-le în noua colecție

din numere

pe treptele murdare de sălbăticie

dorințele se dezechilibrau

și piereau în marea cu lucruri nefolositoare

muntele de voci ascultate la timp inutil

se rostogolea în avalanșă de tăcere

înghețând precum imaginea dintr-o fotografie

sufletul era ca o inerție extensibilă

pe care se tolăneau golurile depline

din gânduri

rămăseseră vii

izvoarele de vise

ce curgeau cuminți

printre bolovanii cu amintiri

peste ceilalți

vara se înviorase la față

doar  în lumea lor răstălmăcită

poveștile își coseau explicațiile cu ață albă

ca nu cumva să se descoase

vreo fericire între pagini

finalul avea mințile

crescute vâlvoi

iar viața devenise

roșcată și târzie

precum o toamnă