POEM DIN TIMP
12.06.2014
Amprenta fumului
îmbâcseşte pulmonul
singurei cunoscute
din sensul stâng
sau stângaci
al problemei
ştergând urma
posibilităţii
de continuitatea
dependenţei
fără echivoc
precum arderea rapidă
a unui carburant
pierderea rostului
printre cearceafurile
simţurilor
este chiar o umbră
identitate violată
de panică
gurile de aer
aruncă privirea
dintr-un ochi
de apă
pâna la toleranţa
oboselii
secătuind-o
de expresia pură
a unei reflexii
aşteaptă vremea apoi
ca pe o insomnie
înmugurită necruţător
în dalele erodate
ale comprehensiunii
dintr-un Centru Vechi
şi uite cum vântul
devine sălbatic
precum ignoranţa
dintr-o oarecare
apropiere umană
