marți, 22 iulie 2014

POEMUL DIN NOI

POEMUL DIN NOI
20.07.2014

Şi-am lăsat lucrurile
să cadă
am închis
ochiul pădurii
apăsând greutatea
prezenţei
pe fruntea lucie  
a momentului
ca o adâncime
căţărătoare
temerile se înghesuiau
pe treptele profunzimii
sorbind
superficialitatea orelor
de la marginea lacului
domesticit de oameni

chiar şi aşa
insistenţa vremii
dezvirginase
suprafaţa apei
de cristalin
pătând cămaşa nopţii
de cea mai evidentă realitate
lungimile atinse
aveau vârfurile ciobite
de ceaţa contradicţiei
înţepau claritatea
până în măduva
curcubeului

şiroaiele de secetă
se unduiau
printre noi
ca un şarpe constrictor
malurile noastre
erau doar nişte mâini
de pământ răvăşit
iar voi
furtuna aceasta
care ciuruie
venele memoriei
cu steril
precum pistolul meu
cu amortizor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu